Episod 1: prima zi in Mishu

Pentru unii poate parea ciudat, dar primii pasi in curtea liceului i-am facut chiar in ziua cand a inceput existenta mea de dovlecar. Paseam sfios, privindu-i ingrozit pe cei mari, care pareau atat de departe fata de lumea in care ma aflam eu. Ma simteam prea mic pentru o lume atat de mare. Voiam sa ma intorc in fosta scoala, sa imi revad fostii colegi (amagit de imaginea unei ultime zile emotionante de gimnaziu).
Fara sa imi dau seama am ajuns la randul clasei mele...
Am fost cuprins brusc de un sentiment de bucurie, de incredere. Le vedeam privirile colegilor si simteam ca sunt tulburati de aceleasi ganduri ratacite ce ma tulburau si pe mine. Sau cel putin voiam sa simt asta. Dar aceste sentimente s-au pierdut rapid...
In curand am fost nevoit sa tin un mic discurs(traditia liceului) in fata intregului colectiv Mishu. Am incercat sa nu ma fac auzit (simteam ca lucrurile pe care le spuneam erau minciuni) si speram sa nu fie nimeni atent ... Chiar eu am scris acele lucruri, dar pur si simplu, cuprins de emotii si de groaza de a porni intr-o lume necunoscuta, nu ma mai intelegeam, nu stiam ce caut acolo.
Dar cineva s-a grabit sa imi strice planul. Un anumit profesor a venit si mi-a aranjat microfonul astfel incat sa fiu auzit de elevii care vorbeau din ce in ce mai tare. Gestul sau le-a atras atentia unora, care au inceput sa ma priveasca atent. Imi venea sa strig "Uitati-va in alta parte!", nu suportam sa fiu privit, dar mai ales auzit.
Intr-un tarziu am terminat...Discursul meu a starnit niste aplauze plouate in acea galagie prelunga a glasurilor dovlecarilor. M-am intors la colegii mei, iar un anumit Mugurel s-a grabit sa ma incurajeze, spunandu-mi ca discursul meu a fost mai misto decat al directorului:))...Nici nu imi aminteam ce am spus, dar i-am multumit. Apoi, ma trezesc cu cineva in fata: "Buna, Aaaaaaaaaad....". Inca nu imi pot uita reactia:" Buna!... Dar cine esti?". Asta a fost oarecum amuzant pentru ca persoana care ma salutase galagios era chiar una dintre cele mai bune prietene, o dovlecara pe care o cunosc de la 6 ani. Una din persoanele care m-au convins sa vin in Mishu.
Dupa festivitate ne-am dus in sala de clasa alaturi de dna diriginta. Pe scarile de la etajul 1, o colega a tinut sa imi spuna ca m-a vazut intr-un ziar."nu se poate", mi-am spus. Imi venea sa imi smulg parul din cap(pe atunci eram cam EMO). De ce trebuia sa ma vada? Cine stie ce impresie si-a facut despre mine? Totusi...
Sala de clasa mi-a placut foarte mult. M-am asezat in banca cu acelasi Mugurel. Doamna diriginta ne-a intrebat ce asteptari avem de la liceu. Inca nu pot sa uit prostia care a iesit din gura mea:" Note bune si multa distractie". Daca as mai avea ocazia, nu as mai mentiona printre asteptari notele bune. Nu sunt importante notele, ci doar ce stii.
Dupa, a urmat sesiunea de luat id-uri si obsesia mea de a intreba anumite persoane daca cunosc anumiti olimpici/elevi mai buni din fostele lor scoli( din astia mai cunosc si eu:)) ). Am primit si manualele in ziua aia. Am aflat si profii. Cum am ajuns acasa am sunat-o pe tipa pe care nu am recunoscut-o in curtea scolii sa o intreb ce stie despre ei. Am intrat chiar si pe Forumuri sa aflu mai multe detalii.
In acea seara am adormit gandindu-ma la acea cladire mareata de care brusc, dupa doar 2 h petrecute in ea, ma simteam atasat.
Acesta a fost inceputul unei perioade minunate pana acum, si sper sa ramana la fel in continuare...
Pana la urmatorul post, savurati multe placinte cu dovleac;) !